„Nu că vrednici suntem a cugeta ceva de la noi, că dintru noi; ci vrednicia noastră este de la Dumnezeu. Carele ne-a şi învrednicit pre noi a fi slujitori legii noi, nu slovei, ci duhului; că slova omoară, iar duhul face viu.”
La capătul a cinci zile de slujbe şi privegheri la Maica Domnului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, avându-l în frunte pe IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Vlasie Mogârzan a hotărât, într-un glas şi un cuget, că este voia lui Dumnezeu ca la numărul slujitorilor Săi să se adauge înca trei noi episcopi.
Însemnătatea acestor rugăciuni premergătoare acestor hirotonii, este arătată nouă de Însuşi Mântuitorul, Care, mai înainte de a-Şi alege pe cei doisprezece ucenici şi Apostoli, s-a rugat Tatălui Ceresc, după cum spune Sfântul Evanghelist Luca:
„Şi a fost în zilele acestea, a ieşit la munte să Se roage, şi toată noaptea a petrecut întru rugăciunea lui Dumnezeu. Şi când s-a făcut ziua, a chemat pre Ucenicii Săi, şi alegând dintru dânşii doisprezece, (pre care şi Apostoli i-a numit.) (Luca 6, 12-13). Iar Apostolii au mers, descoperind lumii „lumina cunoştinţei”, adică pe Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, propovăduind Evanghelia „la toată zidirea”, şi botezându-i „în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” pe cei ce aveau să creadă în El."
Sâmbătă, 04/17 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare, părintele arhimandrit Glicherie a fost hirotonit episcop, cu titlul de „Ieşeanul”; duminică, 5/18 noiembrie, de praznicul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia, a fost rândul părintelui protosinghel Dionisie Constandache, stareţul Mănăstirii Sfântul Athanasie Athonitul din judeţul Tulcea, ce a primit titlul de „Gălăţeanul”, iar luni, 06/19 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Pavel Mărturisitorul, Arhiepiscopul Constantinopolei, părintele Evloghie Nica, stareţul Mănăstirii „Acoperamântul Maicii Domnului” din comuna Şelimbar, judeţul Sibiu, a fost ridicat la vrednicia arhierească, primind titulatura de „Sibianul”.
Aceste momente de bucurie duhovnicească au fost găzduite de biserica Mitropoliei Slătioara, cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, cu participarea tuturor arhiereilor Sfântului Sinod, a unui sobor numeros de preoţi şi diaconi, şi a unui număr mare de credincioşi.
Fiindcă este o slujbă atât de importantă, de o frumuseţe şi o însemnătate covârşitoare pentru Biserica Ortodoxă, este de cuviinţă să spunem aici câteva cuvinte către cititorii noştri, despre ce reprezintă această treaptă de slujire clericală şi, pe cât ne va lumina Dumnezeu, să dăm şi o tâlcuire despre tipicul săvârşirii ei.
Episcop (gr. Episkopos, lat. episcopus), ce se tâlcuieşte „mai-mare-veghetor, păstor, cârmuitor”, este slujitorul din treapta cea mai înaltă a ierarhiei bisericeşti, ales şi trimis prin hirotonie să îndeplinească vrednicia de mai-mare al soborului de diaconi şi preoţi, de propovăduitor al Evanghelie şi de iconom al dumnezeieştilor Taine, pentru eparhia (zona) pentru care a fost ales. Totodată, numai arhiereul este cel ce sfinţeşte preoţii şi diaconii; practic, Biserica nu poate exista fără episcopi.
Rânduiala tipiconală a hirotoniei întru arhiereu cuprinde mai multe etape (stări):
CHEMAREA la vrednicia episcopală se face de obicei după slujba vecerniei din ajunul hirotoniei, prin citirea unei hotărâri (gramate), întocmită de cǎtre Sfântul Sinod. Ea cuprinde hotărârea sinodală privind ridicarea la vrednicia de arhiereu a celui chemat (ipopsifiului), în urma cercetării canonice a acestuia. Tot aici, se pomeneşte şi titulatura pe care candidatul urmează să o poarte.
RĂSPUNSUL candidatului înseamnă acceptarea, adică primirea cu supunere, bucurie dar şi frică pentru greaua sarcină a Arhieriei, a acestei chemari, ca voie a lui Dumnezeu şi îndeplinire a ascultării încredinţate de Sfântul Sinod. După aceasta, ipopsifiul mulţumeşte Domnului, apoi celor ce l-au ales, cerându-le şi rugăciunile, pentru a fi vrednic de a-şi păstra treapta Arhieriei curată şi neprihănită, până la suflarea sa cea mai de pe urmă, pentru a da raspuns bun în ceasul înfricoşatei judecăţi a lui Hristos.
A doua zi, după săvârşirea slujbei Ceasurilor, în prezenţa arhiereilor hirotonisitori, a preoţilor şi a diaconilor, candidatul (ipopsifiul) este adus de către alţi doi preoti înaintea soborului şi a credincioşilor adunaţi. După aceasta, din cartea numitǎ Arhieraticon, se citeşte Mărturisirea de credinţă, care cuprinde explicitarea Crezului, rostirea de anateme împotriva tuturor ereticilor şi a vrăjmaşilor Bisericii, anatematisiţi de către Sfintele Soboare a Toată Lumea, ale căror Canoane şi aşezăminte sfinte, viitorul arhiereu jură că le va păstra cu scumpătate, până la ultima suflare.
Apoi, se explică dogmatic şi amănunţit credinţa Bisericii privitoare la Sfânta Treime, lucrarea de mântuire a omului, prin întruparea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, mărturisirea despre cinstirea Sfintilor şi a Sfintelor icoane. Toate acestea fiind rostite în faţa celorlalţi slujitori şi a credincioşilor, ipopsifiul cere iar rugăciunile hirotonisitorilor şi semnează Mărturisirea de credinţă citită.
La începutul Sfintei Liturghii, imediat după cântarea Antifoanelor, urmează momentul propriu-zis al hirotoniei întru episcop, prin formula rostită de arhiereul-protos (mai-marele prezent între ceilalţi arhierei): „Cu alegerea şi cercarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, dumnezeiescul Har, Cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsa le plineşte, prohiriseşte (rânduieşte) pe prea-iubitul de Dumnezeu Arhimandrit/Protosinghel/Preot (N) Episcop al Sfintei Mitropolii a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, cu titlul de (N); să ne rugăm dar pentru dânsul, ca să vină peste el Harul întrutot-Sfântului Duh". După aceasta, urmează rugăciunile de hirotonisire, rostite de ceilalţi arhierei şi înveşmântarea noului episcop, cu însemnele specifice episcopatului; la fiecare însemn, arhiereul ce i le înmânează rosteşte cuvintele: „ Vrednic este!”; „ Axios!”, la care soborul şi credincioşii răspund asemenea. Prima dată, celui ridicat la treapta arhieriei i se dă sacosul, care reprezintă tunica sau cămaşa lui Hristos, apoi omoforul, care însemnează oaia pierdută şi regăsită, dar şi firea omenească, luată de Hristos-Dumnezeu şi tămăduita, mântuita, sfinţita şi înălţata la Dumnezeu-Tatăl; apoi, crucea, ca semn al urmării Domnului şi al jertfelniciei fără preget (mărturisire şi mucenicie, chiar), pentru Biserica încredinţata lui spre păstorire de Însuşi Hristos. După aceea, noul arhiereu primeşte engolpionul cu chipul Mântuitorului - Păstorul cel Bun şi Arhiereului Cel Mare, la Care trebuie să gândească tot timpul păstorul oilor cuvântătoare; de asemenea, acestuia i se mai dă şi mitra, care însemnează cununa de spini a Mântuitorului. Ea este strălucitor împodobită - cum şi viaţa arhiereului trebuie să fie împodobită cu faptele şi cuvintele dreptei-Credinţe, iar icoanele celor patru Evanghelişti, care şi ele împodobesc acest însemn arhieresc, sunt simbol al învăţăturii Evangheliei, pe care trebuie să o gândească, să o cugete, să o binevestească şi să o propovăduiască arhiereul lui Dumnezeu.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dea zile îndelungate şi sănătate celor trei arhierei ai Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, pentru a ne fi nouă, fiilor duhovniceşti, vrednici păstori şi făclii drept-credincioase, în întunericul acestui veac din ce în ce mai departat de Dumnezeu.
)
)
)
)
)
)