Ştiri
 
Vizite frăţeşti
2008-02-20 12:50:12

 


Vizita în Roma (I)


Sărbătoarea Sfântului Mare Ierarh Vasilie (1/14 ianuarie) a însufleţit spiritele românilor ortodocşi de stil vechi din Roma, Italia, păstoriţi de preacucernicul părinte Sebastian Mogârzan, atât prin binecuvântarea Sfântului Vasile, izgonitorul duhurilor necurate, cât şi prin vizita Preasfinţitul Episcop Sofronie Suceveanul, alături de care au putut trăi, măcar pentru scurtă vreme, simţământul că se află în patria lor, alături de cei ce-i iubesc şi de cei pe care-i iubesc. Pe lângă bucuria sfintei privegheri din ajunul sărbătorii, a Sfintei Liturghii arhiereşti, cât şi a întâlnirii cu românii plecaţi departe de ţară, momentul a fost întregit de cuvintele de învăţătură, rostite de Episcopul Bisericii de Stil Vechi din România, în care locul central l-a ocupat, precum se cădea, viaţa şi faptele de credinţă ale Sfântului Ierarh Vasile, adevăratul propovăduitor al Ortodoxiei şi luptător împotriva duhurilor necurate. Sfânta Liturghie arhierească s-a încheiat prin rostirea de către Episcopul Sofronie, a Moliftelor Sfântului Vasilie. Apoi, cuvântul s-a apropiat de legătura dumnezeiască ce există între credincios şi Biserică, la fel de profundă ca cea dintre un prunc şi maica sa, amintind şi despre greutăţilor şi ispitelor ce apar departe de casă, într-o ţară catolică, potrivnică Ortodoxiei, rolul fiecărui credincios este atât de a lucra faptele Credinţei Ortodoxe strămoşeşti, spre a se face următori Sfinţilor Apostolilor, dar şi de a trăi adevărată relaţie de iubire între om şi Dumnezeu, însoţită de nădejdea mântuirii.

 

 


Grecia - Botezul Domnului (II)


Prin Darul Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Cel ce în Iordan a primit a Se boteza de la Ioan, sâmbătă, 6/19 ianuarie, 2008, Biserica Ortodoxă de Răsărit a Greciei a fost gazda acestei sărbători, prăznuite cu mare fast, bucurie şi evlavie, ca în fiecare an, în provincia Oropos, Attica. La slujba de sfinţire a apei au luat parte, alături de şase dintre arhiereii Sfântului Sinod de Rezistenţă al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a Greciei, şi doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, şi anume preasfinţiţii episcopi Sofronie Suceveanul şi Antonie Ploieşteanul, lor alăturându-li-se un numeros sobor de preoţi din România, Suedia şi Statele Unite ale Americii, dar şi un număr impresionant de credincioşi, îmbrăcaţi în costume populare, specifice regiunii, împreună cu care au mers în procesiune până la malul apei, unde s-a săvârşit sfinţirea propriu-zisă a apei. În ziua următoare, duminică, 07/20 ianuarie, bucuria cinstitului praznic al Arătării şi Botezului Domnului, a continuat la Catedrala Sfinţilor Mucenici Kiprian şi Iustina, din Filli, Attica (o suburbie a Atenei, unde se află şi Mitropolia Sinodului de Rezistenţă a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a Greciei). Aici, s-a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, la care au participat, ca o mărturisire a comuniunii euharistice, şi a aceleiaşi mărturisiri a Credinţei ortodoxe, preasfinţitul Chiprian de Oreoi, preasfinţiţii Sofronie Suceveanul şi Antonie Ploieşteanul, împreună cu episcopii Hrisostom de Christianopoulis, Ambrozie de Methoni şi Climent de Gardikion.

 

 

 

Anglia - la racla moaştelor Sfântului Mucenic Eduard (III)


La sfârşitul lunii ianuarie, în perioada 19 ianuarie/1 februarie-23 ianuarie/5 februarie 2008, preasfinţitul episcop Sofronie Suceveanul a fost oaspetele obştii monahale a Sfântului Eduard din localitatea Brookwood, Anglia, întemeiată în anul 1982, cu binecuvântarea fericitului întru-pomenire Mitropolit Filaret al New Yorkului, primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, în jurul căreia s-a format o parohie numeroasă, formată mai ales din emigranţii de origine rusă, dar şi din credincioşi convertiţi la Ortodoxie.

La data de 14/27 ianuarie 2007, soborul mănăstirii, împreună cu toată comunitatea de credincioşi care aparţine de ea, hotărăsc trecerea sub Sinodul în Rezistenţă al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Grecia, condus de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Chiprian de Oropos şi Filli. În acelaşi timp, au intrat în comuniune cu Bisericile Ortodoxe de Stil Vechi din Grecia, România şi Bulgaria şi alte două comunităţi ortodoxe de pe teritoriul Angliei: Mănăstirea de maici cu hramul Bunavestire din Londra, întemeiată în anul 1954, de către Sfântul Ioan Maximovici, episcop de Shanghai şi San Francisco, precum şi comunitatea misionară ortodoxă având hramul Sfântului Mucenic Bonifatie, de pe Insula Wight.

Duminică, 21 ianuarie/3 februarie, preasfinţitul Sofronie a slujit sfânta Liturghie arhierească în biserica mănăstirii, care adăposteşte moaştele Sfântului Mucenic Eduard (prăznuit la 18 martie), cinstit cu evlavie mai ales în bisericile ortodoxe din vestul Europei.

Mitropolia Slatioara ©2007
 
XDigitalsSolutions